Categorii

Cadoul Saptamanii CartePremium.ro

www.ArtSpirit.ro

Linkuri externe

Adrian Mutu: evolutie foarte buna in jocul Fiorentina - Roma, 2-2, in campionatul Italiei

Adrian Mutu: evolutie foarte buna in jocul Fiorentina - Roma, 2-2, in campionatul Italiei

AFP elogiază evoluţia lui Adrian Mutu în meciul Fiorentina - Roma, 2-2, disputat duminică în campionatul Italiei, partidă în care atacantul român a deschis scorul, a contribuit decisiv la al doilea gol al gadelor şi a avut o bară.

În afară de Mutu, în meciul de duminică s-a remarcat alt veteran ce a avut probleme în acest sezon, Francesco Totti, căpitanul Romei, autor al unei duble.

Revenit în octombrie după o suspendare de nouă luni, urmarea unui control pozitiv cu sibutramină, Mutu a fost la un pas să fie dat afară în iarnă de Fiorentina, pentru comportamentul lui la antrenament, scrie AFP, care aminteşte şi de incidentul cu un chelner.

Atacantul şi-a cerut însă iertare clubului, a fost reprimit la echipă, iar acum joacă din nou foarte bine. Dacă Fiorentina are şanse să joace în Europa League, aceasta i se datorează.

După dubla contra Cataniei, pe 6 martie (3-0), a urmat meciul de referinţă cu AS Roma. Duminică, Mutu şi-a ridicat tricoul, sub care se afla alt tricou, prin care-şi arăta ataşamentul faţă de Florenţa.

În aceste condiţii, nu e surprinzător că antrenorul său, Sinisa Mihajlovic, a declarat că "Mutu e cel mai bun transfer al nostru din această iarnă".
 


Material furnizat de Agerpres si citat de www.PlayNews.ro

Cititi mai multe articole din arhiva Play News


Lasa un comentariu

Nume

Email

Mesaj

Introduceti codul de securitate